Nike este o companie și un brand inovator, special. Compania a fost fondată în anul 1962 de către Bill Bowerman și Phil Knight sub numele inițial de Blue Ribbon Sports și a fost una dintre primele companii care au realizat încălțăminte specială pentru atleți. În anul 1972 numele Nike a fost adoptat dupa zeița înaripată a victoriei, conform mitologiei grecești, iar sigla mărcii Nike numită “swoosh” reprezintă chiar aripa zeiței.
Compania Nike a rămas fidelă misiunii pe care și-a asumat-o înca de la început, de a aduce inspirație și inovație fiecărui atlet. Echipamentele sportive sunt realizate împreună cu atleții și înglobează cele mai noi tehnologii dezvoltate în laboratoarele de cercetare Nike. Toate colecțiile Nike se bucură de o apreciere internațională atât în rândul sportivilor de performanță celebri cât și în rândul celor pentru care stilul Nike a intrat în viața lor de zi cu zi.
Sport Time Balkans este partenerul și distribuitorul exclusiv Nike din anul 2014, pentru 6 teritorii din regiunea Balcanilor și deține acorduri comerciale pentru încă două țări. Începând din 2020, compania a preluat distribuția exclusivă a brandului Nike pentru Romania și Bulgaria.